Analiza zilei 14/2017

Analiza zilei 14/2017

Analiza zilei 14/2017

Europa tratează Turcia ca pe “celălalt”?

La o manifestaţie care a avut loc pe 25 martie în oraşul Berna din Elvetia, susţinătorii PKK sunt văzuţi desfaşurând o banderolă pe care era înfăţişat Preşedintele Erdogan cu un pistol la tâmplă şi au fost fluturate împreună cu aceasta steagurile organizaţiei teroriste având  fotografia liderului său aflat în închisoare Abdullah Ocalan. 

Tratarea Turciei ca pe un “celălalt” duşman, poate permite o victorie de scurtă durată profitorilor politici din Europa şi ultranaţionaliştilor de dreapta. Însă acest lucru nu va putea duce nici la soluţionarea problemelor personale ale Europei şi nici nu va permite realizarea unei hărţi politice şi a unui drum moral către viitor.

Elveţia, permiţând pe 25 martie la Berna efectuarea unui miting care sprijină în mod deschis terorismul s-a alăturat corului ţărilor potrivnice Turciei. Acolo, susţinătorii PKK-ului ilegal nu au efectuat numai un miting pentru “nu” în referendumul care va fi votat în Turcia la data de 16 aprilie, în acelaşi timp şi-au expus şi afişele şi pancartele care fac propaganda terorismului. Într-una din aceste banderole era afişata fotografia Preşedintelui  Recep Tayyip Erdogan cu un pistol la tâmplă şi lângă  era scris “Omorâţi-l pe Erdogan”. De când îndemnaul omorârii unui preşedinte de stat este un lucru normal într-un oraş al Europei? Duşmănia faţă de Turcia şi paranoia împotriva lui Erdogan chiar a atins asemenea limite de nebunie?

İnstituţiile oficiale ale Elveţiei la început au apărat mitingul declarând că a fost unul “pentru pace”. Însă Turcia a chemat ambasadorul Elveţiei şi a reacţionat puternic în urma căreia  justiţia elveţiană a deschis o procedură penală. Noi vom urmări destul de îndeaproape acest subiect.  Însă problema de bază încă mai persistă acolo: înainte de orice democraţiile Europei cum se face că permit grupărilor teroriste să activeze înlăuntrul lor. Cine poate numi activitatea teroristă a unui grup drept libertate de exprimare sau de adunare?  Un pistol îndreptat spre tâmpla unui preşedinte ales nu înseamnă în acelaşi timp şi un pericol pentru valorile Europei?

Aşa se observă că unii politicieni europeni au făcut o fixaţie din a sprijini în mod deschis campania pentru “nu” pentru referendumul din 16 aprilie. Nu îşi exprimă simplele păreri în legătură cu o schimbare importantă a constituţiei într-o ţară membră a NATO şi candidată la aderarea la UE ci din păcate ţin parte la o hotărâre pentru care nu ei ci poporul turc ar trebui să-şi dea părerea. Pe de o parte acuză politicienii turci cu mutarea politicii interne a Turciei în Europa, pe de altă parte devin părtaşi într-o neînţelegere cu privire la politica din Turcia. Unii politicieni de origine turcă folosindu-se de poziţiile lor politice fac campanie pentru “nu”. Unele televiziuni publice din Europa transmit programe părtinitoare pentru a susţine campania pentru “nu”. De ce? Fac acest lucru pentru că într-adevăr le pasă tare mult de Turcia sau aici e vorba de altceva?    

Dacă acestor europeni le-ar păsa într-adevăr de Turcia, după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie ar fi trebuit să adopte un comportament net şi clar fără să dea loc la apariţia neclarităţilor. Acum ar fi fost alături de Turcia împotriva teroriştilor PKK care activează în majoritate în Europa şi împotriva grupării clericului Gulen (Organizaţia Teroristă Fethullah). Lăsând la o parte aparenţa sprijinului Turciei, ar fi susţinut ţara împotriva luptei cu terorismul arătând o solidaritate sănătoasă şi fapte concrete. Ar fi acordat un sprijin adevărat Turciei în lupta începută împotriva DAESH în Siria în Operaţiunea Scutul Eufratului în loc să ajute cu arme, educaţie şi informaţii ramurile siriene ale PKK-ul şi anume Partidul Uniunii Democratice (PYD) şi Uniunea Apărării Popoarelor (YPG).

Şi mai mult, de când au început dezbaterile de aderare a Turciei la UE în 2005 ar fi depus un efort serios pentru evoluţia perioadei de aderare deschizând noi capitole de negociere în scopul dezvoltării relaţiilor dintre Turcia şi UE. (O mică notă: în ultimii 12 ani din 36 de capitole numai unul singur a fost deschis şi închis. Viteza dorită pentru oficializarea relaţiilor cu Turcia dorită de UE este într-adevăr aceasta?) Pe deasupra, UE nici măcar nu şi-a respectat cuvântul dat în privinţa ajutoarelor materiale cu privire la migranţii sirieni şi integrarea Turciei în spaţiul vizelor Schengen. 

Întrebarea critică aici este că ce câştig va avea Europa dacă pierde Turcia? Unele grupuri populiste, ultranaţionaliste şi fasciste poate că obţin câştiguri de scurtă durată prin excluderea Turciei. Insă pe termen lung se gândesc la urmările unei astfel de politici faţă de relaţiile cu un membru NATO, la securitatea regională, integrarea şi armonia socială a milioanelor de turci care trăiesc în Europa? Se gândesc oare sau chiar le pasă de mesajul transmis. printr-o aşa politică, marii familii a musulmanilor?

Din păcate îl văd pe Preşedintele Erdogan şi Turcia ca pe un duşman imaginar, îndepărtat şi “celălalt” ale cărui probleme interne pot fi înlăturate. Se folosesc de “problema Turcia” ca de un motiv pentru a se eschiva de imaginea proprie văzută în oglindă. İmaginea strâmbă atribuită turcilor preschimbată în “barbarii turci” încercând să se îndepărteze de problemele lor reale care s-au accentuat acut în ultima vreme cum ar fi xenofobia, inegalitatea, violenţa în familie,  mediocritatea individuală, fascismul, lupta de clasă, sexismul, multiculturalitatea şi slăbirea generală a conceptului de Europa încercând astfel să se simtă bine.

Tratând Turcia ca pe un “celălalt” şi un duşman, poate permite o victorie de scurtă durată profitorilor politici din Europa şi ultranaţionaliştilor de dreapta. Însă acest lucru nu va putea duce nici la rezolvarea problemelor personale ale Europei şi nici nu va permite realizarea unei hărţi politice şi a unui drum moral către viitor. Demonizarea lui Erdogan poate fi folosită pentru a distrage atenţia de la problemele reale cu care se confruntă Europa însă nu poate fi o tratare serioasă şi înţeleaptă. Se adânceşte sentimentul de nesiguranţă care otrăveşte relaţiile dintre popoarele occidentale şi cele musulmane şi cele dintre Turcia şi Europa.  


Această rută a conflictelor ar trebui refuzată de către politicienii europeni de frunte cărora le pasă de locul Europei în lume şi de viitorul acesteia. O relaţie între Turcia şi Europa clădită pe încredere, interese reciproce, egalitate şi respect este şi posibilă şi necesară. Pentru a face să funcţioneze o astfel de relaţie există deja capitalul social şi politic şi câştigul economic necesare. Însă o parte dintre europeni printre care se află şi un grup terorist şi individual  potrivnic turcilor foloseşte geografia Europei precum o rampă de lansare pentru a ataca zilnic Turcia şi prin faptul că europenii le permit acest lucru, nu se poate afirma că este sprijinită în acest fel democraţia din Turcia.   

 

 

 

 



Ştiri din aceeaşi categorie